OUTDOOR – cultivarea canabisului in exterior

out1

Bucuresti 44°27’N 26°10’E

În ţara noastră exista toate conditiile de mediu necesare pentru o cultura a canabisului productiva multilateral. Soarele şi aerul curat din natura crează condiţiile ideale. Într-o zonă plină de aer curat, cu o expunere de peste 8 ore/zi direct la soare şi cu soiul potrivit, în România, poţi recolta pana la 300-400 g/planta. Află cum…

Cultivarea outdoor este cea mai puţin costisitoare şi pretenţioasa experienţă  de creştere a canabisului. Lumina soarelui nu poate fi egalată de nicio lampă (HPS, MH, LED, CFL) în ceea ce priveşte determinarea  producţiei de răşină. Dacă vorbim de o evoluţie sănătoasă a plantelor, în natură supravieţuiesc milioane de vietăţi care participă în simbioza dintre plantă şi mediu. Unele vietăţi sunt benefice şi vor ajuta planta, iar altele sunt dăunătoare, animale sau insecte prădătoare, care forţează planta să-şi dezvolte un sistem imunitar puternic pentru a supravieţui. Plantele de canabis sălbatice sunt buruieni viguroase şi competitive cu rădăcini uriaşe.

În orice fel ai creşte o planta, regulă nr 1 este să nu vorbeşti cu nimeni despre operaţiune şi mai ales despre locaţie.

Cred că cel mai important aspect al cultivării de tip guerilla, este locul ales, pentru că în jurul acelei zone te vei învârti întreaga vara. Multe plante încep să-și piardă culoarea spre sfârșitul verii, iar marijuana rămânând verde poate deveni foarte evidentă în contrast cu restul vegetaţiei. Alege o zonă unde foliajul rămâne verde până toamna târziu.

Când căutaţi un loc bun de cultivare, ochiti o zonă cu expunere sudică, cel puţin 6 ore pe zi.

Preferabil este un loc greu accesibil de oameni, de exemplu o poiană plină de urzici, buruieni care înţeapă, un astfel de loc este ideal. Mai poţi alege o zonă înconjurată de arbuşti (1 m – 3 m înălţime).

O sursă de apă în vecinătate este ca o minune.

Atenţie Zonele cu râuri, lacuri sunt frecventate de oameni!

Premiumbuds

Orar zi/noapte

În Ianuarie ziua are 10 ore, noaptea are 14 ore
În Februarie ziua are 11 ore, noaptea are 13 ore
În Martie ziua are 12 ore, noaptea are 12 ore
În Aprilie ziua are 13 ore, noaptea are 11 ore
În Mai ziua are 14 ore, noaptea are 10 ore
În Iunie ziua are 15 ore, noaptea are 9 ore
În Iulie ziua are 14 ore, noaptea are 10 ore
În August ziua are 13 ore, noaptea are 11 ore
În Septembrie ziua are 12 ore, noaptea are 12 ore
În Octombrie ziua are 11 ore, noaptea are 13 ore
În Noiembrie ziua are 10 ore, noaptea are 14 ore
În Decembrie ziua are 9 ore, noaptea are 15 ore

Unii aleg să planteze direct în pământ în timp ce alții vor folosi un ghiveci sau un alt recipient. Plantarea marijuana direct în pământ are avantajele sale, deoarece pot exista o mulţime de elemente nutritive disponibile, dacă solul este fertil. În plus, dezvolta rădăcina profund ,crescand proeminent, deoarece acestea nu vor fi limitate de ghiveci sau de substanţele nutritive adăugate. Creşterea plantelor în ghiveci este folositoare atunci când creşti canabis în zone foarte greu accesibile, unde sunt doar roci sau pot fi cultivate chiar şi în copac. Oricare metodă funcționează, desigur ambele au avantaje şi dezavantaje. Plantarea marijuanei în containere este mai practică, ghivecele pot fi mutate uşor, şi nu va mai trebui să ne mai facem griji despre amenajarea locului. Dar în ghiveci pământul se va usca mult mai repede, iar mediul radicular va fi expus la căldură, pentru că ghivecele vor sta şi ele în soare.

Plantele au nevoie de un drenaj bun, fie că sunt plantate direct în pământ, ghivece sau saci. În natura, plantele cresc rapid (1-2 cm/zi) în etapa vegetativă. Când încep să înflorească, creşterea se opreşte, planta dezvoltând organele de reproducere.

Compoziția solului în care planta ta se va dezvolta,  în mod evident va influența evoluţia acesteia. Poate părea foarte dificil pentru unii să înceapă pregătirea locaţiei cu un an în prealabil. Acest lucru garantează amestecarea elementelor şi o compostare a lor în sol, făcându-le accesibile mai uşor plantei. Solul va absorbi precipitații şi va fi foarte bine amestecat până primăvara anului viitor. Aici tu alegi cât de mult vrei să munceşti. Dacă ţinteşti calitatea, va trebui să munceşti, să planifici de toamna, sapi găurile, şi laşi amestecul peste iarnă la compostat în găuri. Unul dintre celelalte motive pentru care un grower alege cultivarea ecologică, este că nu prea există şanse să ardă planta.

Ideea de compostare este aceea că materia organică se dezintegrează cu ajutorul microorganismelor  şi al bacteriilor, într-un pământ maroniu, afânat numit humus. La fel se întâmpla şi în natură, numai că acelaşi proces poate dura până la sute de ani. Poţi accelera procesul de compostare prin adăugarea de fungi, bacterii sau chiar şi râme. Într-un pământ fertil trăiesc milioane de microorganisme vii. Râmele transformă absolut orice substanţă organică în cel mai bogat fertilizant organic, disponibil ca hrana pentru rădăcini. Excrementele ramelor şi ale microorganismelor din sol creează humusul. Plantele de orice fel iubesc humusul,un mare iubitor de humus este si canabisul.

Compoziţia şi amestecul solului este un aspect foarte important. Întorcând și amestecând pământul existent,  poate da rezultate bune dacă valoarea pH-ul se poate stabilă. De obicei, o mână de var (dolomita) poate echilibra PH la 7. Dacă solul este negru cu humus, este foarte probabil să fie deja foarte fertil şi bogat în azot. În cazul în care este deschis şi în stare de praf este sărac în substanțe nutritive de bază. Dacă foloseşti un sol cumpărat, este necesară testarea pH ului pe parcursul sezonului, deoarece se poate schimba din cauza aditivilor.

Poţi începe prin a germina seminţele în casă. Le plantezi în ghivece mici şi le creşti 1 – 2 săptămâni pe o fotoperioada de 18 h lumina/6 h întuneric. Le poţi creşte pe pervazul geamului sau pe balcon, după ce au germinat. Afară se poate planta începând cu luna aprilie-mai, până la jumătatea lunii august. Desigur, plantele cultivate în august nu vor avea timp de vegetat la fel ca cele plantate în mai, ceea ce reprezintă o structură mai puternică şi mai mare pentru înflorirea ce urmează pentru cele cultivate timpuriu. Când temperatura exterioară a depăşit 10-15 C, şi este în continuă creştere, înseamnă că poţi începe cultivarea în exterior. Chiar dacă în martie este destul de cald, nu poţi începe cultivarea pentru că orarul de lumina este de 12/12. Plantele vor fi derutate şi vor începe să înflorească prematur.

Atenţie! Dacă planta a fost ţinută înăuntru la o expunere de 18/6, orarul de iluminare trebuie sincronizat cu orarul luminii solare. Dacă nu, plantele se vor stresa şi vor înflorii prematur sau se vor forma hermafrodiţi. Atenţie!!

Plantele micuţe vor fi manevrate cu grijă pentru că sunt foarte fragile. Creşterea poate fi accelerată considerabil dacă se pulverizează apa carbogazoasa de multe ori pe zi. Determinarea sexului se face acasă sau într-un loc sigur. Un grower isteţ aduce în locul unde are de gând să cultive, doar plantele de sex feminin.

Le poţi duce în locul unde te gândeşti că ar fi cel mai bine să le plantezi, în ghivece, cu scopul de a creşte vegetativ, în mod natural, până le vei planta în sol.

Schimbăriile dramatice de iluminare, cum este schimbarea de la lumina artificială la lumina solară, pot crea condiţii de stres. Plantele crescute cu lumina artificială, trebuie întărite, prin expunerea treptată la lumina solară. Tot acest procedeu se face pe parcursul unei săptămâni. Deci, expunerea la soare se face treptat.

Atenţie! Stresul încetineşte plantă din creştere şi din dezvoltare sau în cazuri mai delicate,planta  se poate atrofia şi într-un final poate muri. Cu cât plantă este mai fericită sau mai puţin deranjată de factori externi, cu atât ea va produce muguri de o calitate mai bună. Gândiţi-vă la ciclul de viață al unei plante de marijuana în natură. În habitatul său natural, evoluţia unei plante din stadiu de sămânță pâna la stadiul de înmugurire, se dezvoltă fara urme de stres.seminteobisnuite

Procesul de creştere (vegetativ) începe de la stadiul embrionar. În timpul creşterii are loc crearea organelor vegetative: rădăcina, tulpină, frunzele etc.

Creşterea embrionară are loc prin diviziune celulară, în acest mod celulele plantei se divid, dar nu cresc in marime. Mărirea dimensiunii celulelor are loc prin alungirea lor, pe baza pătrunderii apei în organism, prin fenomenul de osmoză.

Creşterea prin extensie celulară, sau de alungire, are loc în zonele periferice ale plantei. Prin acest proces celulele care şi-au încetat diviziunea, îşi măresc volumul până la limitele normale.

Carateristicile rădăcinii sunt determinate genetic. Unele soiuri au un sistem radicular imens, ceea ce le ajută să supraviețuiască împotriva stresului, umidităţii și solului sărac. Mărirea suprafeţei de absorbţie, realizată prin mărirea suprafeţei de contact cu particulele solului, se face prin dezvoltarea şi ramificarea rădăcinii. Astfel, rădăcina principală, provenită din radicula embrionului se ramifică în rădăcini secundare Rădăcina canabisului este de tip pivotant, în care rădăcina principală este puternic dezvoltată, iar ramificaţiile secundare sunt reduse. Cu ajutorul ei planta se hrăneşte din sol, îndeplinind în acelaşi timp şi funcţia de fixare.

'' Cannabis sativa'', cânepă, înainte de înflorire, înălțimea de 180 cm

Deşi este puternic ramificată, rădăcina prezintă o zonă specializată funcţiei de absorbţie a apei, care se afla vârful rădăcinii. Pentru creşterea radiculară este utilizată energia metabolică eliberată de procesul respirator, transformată în energie mecanică, care ulterior facilitează explorarea vârfurilor de rădăcina prin sol. Ritmul de creştere al rădăcinii depinde de temperatură şi umiditatea solului, fiind mai accelerat în cazul plantelor tinere. Deci, scăderea ritmului de creştere a rădăcinii în timpul verii, se corelează cu reducerea umidităţii din sol. Absorbţia apei din sol se produce la nivelul perilor absorbanţi. Aceste celule absorbante, fac parte din rizoderma, şi sunt alungite pentru a facilita îmbibaţia.

Forţa de sucţiune este forţa activă a celulelor, care determină pătrunderea apei în organism. Intensitatea forţei se modifică în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă. Forţa de sucţiune variază în funcţie de vârsta celulelor, fiind mai ridicată la cele tinere. Absorbţia este mai intensă în timpul amiezii decât dimineaţa sau seara.

Absorbţia radiculară a apei începe la temperaturi de peste 10°C, se intensifică până la 20 – 30 °C, apoi scade treptat, iar la 36 °C încetează.

Solurile reci, deşi bine aprovizionate cu apă, sunt “fiziologic uscate“. La temperaturi scăzute, absorbţia apei este inhibată, astfel încât dacă temperatura mediului radicular este de 5°C, absorbţia apei se vă reduce la ¼ din cantitatea de apa absorbită la temperatura optimă de 25°C.

Prin fotosinteză are loc transformarea energiei luminoase în energei chimică,inducând absorbția substanțelor nutritive din sol,aceasta fiind sursa de energie metabolică în respiraţia rădăcinii. Lumina stimulează absorbţia apei intensificând transpiraţia, atât prin creşterea temperaturii, cât şi prin deschiderea stomatelor.

Stomatele sunt porii frunzei care fac legătura între atmosfera internă şi cea externă – prin intermediul cărora se produce respiraţia, sau schimbul de gaze. Plantele reglează intensitatea transpiraţiei, cu ajutorul mecanisme de închidere şi deschidere a stomatelor

Concentraţia sărurilor din sol reprezintă un factor extern important în ceea ce priveşte absorbţia radiculară. Pe măsură ce creşte concentraţia elementelor nutritive în soluţia solului, creşte şi rata de absorbţie, până la un anumit punct. După ce s-a depăşit concentraţia optimă necesara aprovizionării, rata absorbţiei radiculare scade invers proporţional cu concentraţia sarurilor din sol.

Atenţie! Excesul de îngrăşământ chimic este foarte nociv, fiind extrem de concentrat, va lăsa în urmă săruri în sol. Aceasta ar putea conduce la moartea plantei de canabis.

Se spune că rădăcinile aleargă după apă. Dacă solul este deja săturat cu apa, rădăcinile vor deveni leneşe. În creştere şi dezvoltare, hidratarea plantei este esenţială. Valorile optimului sunt în general de 50-60% umiditate relativă a aerului şi 60% din capacitatea totală pentru apă în sol.

Aerisirea solului reprezintă cantitatea de oxigen pe care rădăcina o are la dispoziţie. O aerisire a solului de 20-30 % reprezintă nivelul optim. Dacă mediul în care se dezvolta rădăcina conţine o cantitate mai mică de 5% de oxigen, din volumul total, se produce un dezechilibru între absorbţie şi transpiraţie, care duce la ofilirea plantelor. Durata maximă de rezistenţă a canabisului în lipsa de oxigen, în urma inundaţiei este de 7-10 zile.

În general, absorbţia rădăcinii canabisului este optimă când valoarea pH din soluţia solului şi din apa alimentată plantelor este între 6 şi 7. Modificarea pH-ul ui, mai ales dacă depăşeşte valoarea neutră de 7, membranele celulelor vor devenii impermeabile, frânând absorbţia apei de către rădăcina.

Cea mai mare parte din apa absorbită trece prin plantă şi este eliminată, sub formă de vapori în atmosferă, prin procesul de transpiraţie. Înlocuirea apei pierdute se realizează prin absorbţia radiculară aerobă, sau anaerobă – prin organele externe ale plantei.

Temperatura optimă pentru plantele aflate în perioada de vegetaţie este de 22 °C – 28°C. La această temperatură, se produce cel mai bun schimb de apă cu mediul extern. Cantitatea de apă eliminată prin transpiraţie este în echilibru ideal cu cantitatea de apa absorbită. Între 30° – 40°C, transpiraţia este încet oprită prin închiderea stomatelor. Plantele de canabis pot supravieţui şi peste valorile maxime dar, după 40-45 C are loc degradarea ţesuturilor şi implicit îmbolnăvirea plantelor.

Canabisului nu îi place căldura extremă în sol. Mediul radicular se poate încălzi excesiv doar dacă planta creşte într-un mediu separat de sol, în ghiveci sau în saci, deasupra de nivelul pământului. În mod natural, niciodată în evoluţia canabisului, rădăcina nu va fi expusă luminii sau căldurii, deoarece pământul se comporta ca un izolator natural.

Spectrul de culoare a luminii solare sau artificiale influenţează intensitatea transpiraţiei. Lumina rece, de culoare albastră, indigo şi violet, sporesc intensitatea transpiraţiei de 1,5 ori faţă de radiaţiile roşii şi galbene. În perioada desfăşurării procesului de creştere, plantele sunt cele mai sensibile în lipsa apei. Atenţie!

spectrum

Intensitatea pierderii de apă sub formă de vapori, este de o sută de ori mai mare decât intensitatea cu care aceasta absoarbe CO2, aferent fotosintezei.

Între plantă şi mediul extern există un permanent schimb de substanţe şi energie. În cadrul acestui schimb, celula absoarbe apă, substanţe minerale şi energie luminoasă, din mediu, şi cedează de asemenea apă, substanţe minerale şi energie calorică.animat

Importanţa fotosintezei este deosebită întrucât de ea depinde existenţa tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ, inclusiv a omului. Fotosinteza constă într-un schimb de gaze şi anume în absorbţia CO2 din atmosferă şi în eliminarea O2. Materialul organic sintetizat în urma fotosintezei urmează a fi exploatat în respiraţia plantei. În acest mod energia solară este sintetizată în energie chimică necesară derulării proceselor vitale. Fotosinteza reprezintă sursa  primară de formare a substanţelor organice de tip: glucide, proteine, lipide, vitamine, hormoni, enzime etc.

Acestei faze îi sunt caracteristice 3 etape: absorbţia de CO2  în frunză, absorbţia energiei luminoase şi transformarea energiei luminoase în energie chimică. Absorbţia de CO2 se produce în prezenţa apei în ţesutul foliar. Dacă apa lipseşte, stomatele se vor închide, blocând accesul dioxidului de carbon, esenţial în procesul de fotosinteză.

Principalul proces consumator de CO2 pe planetă este fotosinteză. În mediul natural dioxidul de carbon din atmosferă aprovizionează plantele de canabis cu ambele elemente. Ele sunt utilizate de plantă, ca parte a procesului de fotosinteză, carbonul pentru a produce zaharuri și alți compuși organici, iar oxigenul este emis înapoi în natură. De obicei, în atmosferă Co2 – ul este suficient, astfel încât plantele nu vor prezenta urme de deficienţă. Canabisul este o plantă „mezofila” pentru că trăiește într-un mediu cu umiditate moderată.

În absorbţia energiei luminoase, rolul principal îl au pigmenţii clorofilei. Se ştie că o anumită culoare absoarbe mai mult sau mai puţin lumina. Substanţele incolore nu absorb nici o radiaţie din spectrul vizibil, iar cele negre le absorb pe toate. Dacă pigmenţii clorofilieni verzi, absorb radiaţiile cu spectrul luminos roşu – orange, pigmenţii galbeni (carotenoizii) absorb, în special, radiaţiile cu spectrul albastru. Dacă, de exemplu, o substanţă absoarbe radiaţiile verzi, ea va apărea colorată în roşu, adică în culoarea complementară, întrucât pe aceasta o reflectă.

Plantele ombrofile, cum este şi canabisul, crescute în casa sau afară, ating pragul maxim al fotosintezei când intensitatea luminii este de 10.000- 12.000 lm/m2. La o intensitate luminoasă mai mare de 100.000 lm/m2, are loc inhibarea fotosintezei. Luminii unei zile de vară atinge 10000–25000 lm/m2, intensitate reprezentată de lumina solară indirectă.

Canabisul absoarbe anumite spectre de culoare luminoasă, necesare pe diferite etape de creştere. Când plantele sunt expuse la o lumină cu spectru de culoare rece (albastru), se intensifică sinteza substanţelor proteice, implicit creşterea. Plantele sintetizează mai multe glucide, lipide, etc. Sporind procesul de inflorescenţa, când spectrul de culoare al luminii este cald (rosu-orange-galben).

Prin mărirea concentraţiei de CO2, peste media din atmosfera de 0,03%, are loc o intensificare progresivă a fotosintezei.

Când concentraţia de oxigen din mediu este mai mică de 10%, respiraţia mediului radicular se derulează încet. Dacă scade sub 5%, planta respiră prin organele anaerobe, intensitatea fotosintezei fiind diminuată. Când mediul radicular este inundat, oxigenul din sol scade

În perioada de creştere apar cele mai multe larve ale paraziţilor. Pesticidul trebuie reaplicat la fiecare câteva săptămâni. Verifică împrejurimile și tratează preventiv. Pulverizarea cu pesticid trebuie inițiata la două săptămâni după plantare, şi se continuă la fiecare două săptămâni, după necesităţi, până la mijlocul veri.                          Atenţie! Când florile sunt deja formate, nu se mai aplica pesticid foliar!

Pentru o creştere şi o dezvoltare corespunzătoare, pe lângă apă, plantele au nevoie de o gamă largă de elemente minerale, acestea reprezentând hrana lor bruta.

Plantele preiau aceste substanţe din mediu în organism, sub o formă neprelucrată, iar acestea vor fi supuse unor transformări, rezultatul constând în obţinerea unor compuşi organici proprii plantei.

Deficitul sau excesul unui element nutritiv, va influenţa în mod hotărâtor dezvoltarea ulterioară, formarea organelor vegetative şi de influorescenţă, implicit cantitatea şi calitatea recoltei. În general, plantele trebuie să fie aprovizionate cu nutrienţi, în cantităţi suficiente şi echilibrate incă din primele faze de creştere. Cunoaşterea fazelor de creştere şi de dezvoltare, a perioadelor critice de nutriţiei şi ale consumului maxim, permit aplicarea diferenţiata de fertilizator. Primele indicii vor fi vizibile la frunze, care îşi vor schimba culoarea, forma, mărimea, suprafaţa şi poziţia. Deficientele se pot observa pe frunzele din partea de jos, cele bătrâne, ori pe cele tinere din partea de sus a plantei. Astfel, deficientele de N, P, K şi Mg se manifestă la început pe frunzele din părţile inferioare, pe când carenţele în Fe, Mn, B şi Mo încep să se manifeste pe frunzele tinere de la vârfurile de creştere.

Excesul de îngrăşământ chimic este foarte nociv, fiind este extrem de concentrat, va lăsa în urmă săruri în sol. Acesta ar putea conduce la moartea plantei de canabis. De obicei, o concetrație prea mare a unei substanțe blochează asimilarea altora, lăsând planta deficitara şi bolnavă. Când este hrănita cu substanțe organice, planta de marijuana va asimila doar elementele nutritive necesare, lăsând restul în sol. Substanțele nutritive rămase sunt compostate lent, ceea ce asigură o aprovizionare constantă.

Pot apărea modificări exterioare şi din cauza altor factori externi. De exemplu, lipsa sau excesul de apă în sol, temperatura coborâtă în timpul primăverii, atacul dăunătorilor şi agenţilor patogeni pot influenţa negativ aspectul exterior al plante, inducându-te în eroare.

Importanţa microorganismelor în descompunerea substanţelor organice din sol şi aprovizionarea plantelor cu nutrienţi solubili este benefică şi foarte importantă. În cazul plantelor micorizate, ciupercile înconjoară rădăciniile şi ramificaţiile plantei – gazda. Interacţiunile dintre rădăcini şi microorganisme pot influenţa direct absorbţia nutrienţilor. Infecţiile puternice pot provoca acumularea de fosfat în coloniile microbiene din apropierea suprafeţei rădăcinii, precum şi în ţesuturile de conducere.

Prezenţa ciupercilor în mediul radicular facilitează procesele de compostare şi de descompunere a resturilor vegetale. Prin faptul că plantele elimină prin rădăcini diferite substanţe minerale şi organice, în jurul rădăcinilor se dezvoltă o microfloră bogată. Se creează astfel o zonă de influenţă, de atragere a microorganismelor.

În această perioadă apar cele mai multe larve ale paraziţilor. Pesticidul trebuie re aplicat la fiecare câteva săptămâni. Verifică împrejurimile și tratează preventiv. Pulverizarea cu pesticid trebuie inițiata la două săptămâni după plantare, şi se continuă la fiecare două săptămâni, după necesităţi, până la mijlocul veri.                             Atenţie! Când florile sunt deja formate, nu se mai aplica pesticid foliar!

Outdoor1

Dacă în prima parte a ciclului vital al plantelor se formează organe vegetative (rădăcini, tulpini şi frunze), abia în a doua parte planta dezvolta organele de reproducere, adică muguri, flori, seminţe.

Până în acest punct, creşterea s-a produs prin celule identice ca formă şi funcţii, care în etapa de reproducere se specializează rezultând ţesuturi şi organe reproducătoare. Oprirea din creştere şi formarea organelor de reproducere sau diferenţierea celulară este stimulată de apariţia hormonului inhibitor acid abscisic şi de către lumină.

Lumina are o acţiunea directă care se manifestată prin intensitatea şi calitatea luminii şi prin durata zilnică de iluminare, numită „fotoperioadă”.

Planta începe să înflorească pe o expunere luminoasă de 12 ore lumină/12 ore noapte. Ceea ce dictează plantei că trebuie să înflorească sunt orele de întuneric. Când planta simte că afară noaptea durează mai mult de 11 – 12 ore, cum se întâmpla vara în august – septembrie, ea începe să înflorească.

Fotoperioada înseamnă durata zilnică de iluminare, cu o intensitate şi durata anume.

În cazul seminţelor de tip Auto Flowering, înflorire este dictată de către maturitatea plantei. Deci nu se bazează pe ciclul de lumină. Tulpinile autoflowering pot fi ţinute pe întreaga durată a vieţii, vegetaţie şi înflorire, expusă la o lumină de 20/4 sau 18/6, şi vor fi recoltate după 6-10 săptămâni, în funcţie de caracteristicile tulpinii respective.

La un nivel optim de intensitate a luminii are loc oprirea extensiei celulare, intensificând procesul de diferenţiere a celulelor. Prin acest efect este redusă creşterea tulpinilor şi a lăstarilor şi este intensificată creşterea rădăcinilor şi a organelor; ceea ce sporeşte rezistenta organismului la stres, întărindu-i sistemul imunitar. La intensitate luminoasă slabă sau în lipsa luminii, plantele suferă o alungirea a tulpinii şi a lăstarilor, în căutarea intensităţii luminoase necesare.

Intensitatea luminoasă slabă provoacă decolorarea foliajului. Plantele vor pierde culoarea verde şi vor deveni galbene – pal, deoarece lumina favorizează biosinteza clorofilei. Deasemenea, la intensitate luminoasă slabă, plantele devin fragile, care provoacă alungirea continua a celulelor. Plantele alungite vor deveni mai fragile şi cu un sistem imunitar slab.

Creşterea în grosime a tulpinii începe după deschiderea mugurilor, prin depunerea de celuloză, chitină, lignină, etc. Floarea este generată de vârful tulpinii care dă naştere şi de organelor vegetative.

Ph-ul optim pentru perioada de înflorire este în jur de 6.2- 6.7

Phul- solilui

Temperatura acţionează asupra plantelor prin punctele cardinale de minim, optim şi maxim specifice canabisului. La o temperatură mai mică de 5 C canabisul poate muri, temperatura minimă la care este frânata treptat fotosinteza este de 10-16 C, optim este între 20 -30 C, şi se va opri din creştere când este mai cald de 35-36 C.

Ritmul de creştere al plantelor este influenţat de raportul dintre temperatura zilei şi a nopţii, fenomen numit „termoperiodism”.

Creşterea canabisului este controlată de anumite substanţe care fac parte din grupa hormonilor vegetali. Se consideră substanţe de reglare a creşterii toţi compuşii organici naturali sau sintetici care prezintă, în cantităţi mici, efecte asupra ritmului şi proporţiilor de creştere.Diferenţele specifice dintre substanţe constau în efectul particular al acţiunii

Hormonii sunt substanţe endogene, transportabile şi active în cantităţi foarte mici care favorizează desfăşurarea proceselor metabolice. Hormonii stimulatori de creştere se clasifică în auxine, gibereline şi citochinine.

Auxinele: La nivel celular, auxinele controlează creşterea celulelor. În concentraţii mai scăzute, stimulează diviziunea, iar în concentraţii mai ridicate extensia celulară. Degradarea auxinei sub acţiunea luminii controlează raportul dintre vegetație şi înflorire.  Ele stimulează formarea şi creşterea rădăcinilor. Concentraţia auxinelor creşte în jurul embrionului, este ceea ce determină atragerea macroelementelor (NPK) spre această zonă.

Giberelinele: La nivel celular mecanismul de acţiune al giberelinelor constă în sporirea conţinutului de auxine, atât prin stimularea biosintezei, cât şi prin frânarea degradării acestora. Astfel, giberelinele manifestă o acţiune complementară auxinelor, în procesul de înflorire, dar mai ales în procesul de creştere. Giberelinele stimulează biosinteza acizilor nucleici, cu rol în sinteza proteinelor. Principala acţiune a giberelinelor constă în stimularea elongaţiei celulare, respectiv întinderea membranelor şi mărirea volumului celular. Giberelina nu stimulează dezvoltarea mediului radicular, din cauza rolului său scăzut de stimularea diviziunii celulare. Giberelina aplicată direct pe mugurii nedezvoltaţi, determină pornirea în vegetaţie acestora, rezultând o creştere stufoasă a acestuia.

 Citochinele: S-a presupus existenţa în plante a unor compuşi bioactivi, care în concentraţii foarte scăzute stimulează diviziunea celulară. Raportul dintre citochininele şi auxinele naturale din planta, influenţează procesele de diferenţiere a celulelor, rezultând reproducerea exemplarului.

Aceştia sunt cei mai importanţi hormoni naturali sintetizaţi de plantă.

Aportul de fertilizanţi bogaţi în potasiu este recomandat în fazele finale ale ciclului vegetativ al plantei, precum şi în perioadele de toamna, pentru a favoriza formarea florilor precum şi pentru a creşte rezistenta plantei la frig.

Hrănirea Marijuanei cu îngrășăminte artificiale este, de asemenea, ceva care nu se produce în natură, astfel încât hrana furnizată trebuie să fie în combinații corecte, în ceea ce priveşte mix-ul de micro/macronutrienţi menit  pentru a imita natura, alegerea acestuia este critică în cazul în care ai de gând să foloseşti îngrăşăminte artificiale. Este important să se ia în considerare faptul că frecvența sau cantitățile administrate, de asemenea, joacă un rol imens în performanța plantei. Blocajul de nutrient poate apărea cu ușurință atunci când prea mult dintr-un element dat este alimentat cu forţa, plantei. Însă, pe de altă parte, prea puțin nutrient poate provoca deficiențe, ceea ce poate fi reparat mai uşor decât blocajul sau surplusul.

Micorizele reprezintă interrelaţii intre rădăcinile active ale unor plante şi fungi (ciuperci) specifici. Rădăcinile active ale plantelor, colonizate cu ciupercile micorizice, au un metabolism mai activ, care îmbunătăţeşte procesele vitale şi prin care rezultă o productivitate crescută

Succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s