Nutritia plantelor de canabis – Micro macro elemente, fotosinteza : informatii

femela1

Nutriţia: Macro şi Micronutrienti

Cea mai de succes soluţie de nutrient este alcătuită jumate din „sufletul” pe care- l depui îngrijindu-ţi plantele, şi cealaltă jumate este fertilizatorul propriu-zis. Partea cu sufletul, reprezintă grija şi dragostea pe care o simt plantele şi o mai bună înţelegere a necesitaţilor.

Sunt mai multe drumuri care duc în acelaşi loc, unele sunt ghidate de zvonuri alte sunt ghidate de ştiinţă. Eu zic să vedem ce ne indica ştiinţa, pe urmă ne putem orienta mai uşor. Plantele de canabis au nevoie de o alimentaţie variată. Dacă reuşeşti să îi împlineşti cu succes nevoile, ea îşi va face treaba, răsplătindu-te cu mult aşteptata iarba, producţie proprie.

Substanţele organice complexe ce alcătuiesc corpul plantelor şi asigură buna desfăşurare a proceselor fiziologice din organismul vegetal sunt sintetizate pe baza substanţelor minerale pe care plantele le absorb din mediul înconjurător. Procesul de absorbţie a substanţelor minerale şi de transport al acestora în corpul plantei în scopul sintezei substanţelor organice proprii se numeşte nutriţie minerală.

Fotosinteza este procesul de fixare al dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofilă), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați.

apa

Apa (H20)

Toate procesele metabolice depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un deficit de apă în țesuturile asimilatoare influențează direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în faza de întuneric, provocând inhibarea acestuia. Apa este o necesitate esențială pentru sănătatea corespunzătoare a plantelor. Din punct de vedere tehnic, apa nu este o substanță nutritivă, ci mai degrabă un agent de transport al elementelor nutritive. Apa este esenţială în creşterea plantelor sănătoase. În condiţii normale, umiditatea solului favorizează absorbţia prin solubilizarea sărurilor şi mobilizarea ionilor.

Lipsa apei din sol pentru perioade relativ scurte (2-12 zile), nu are urmări drastice asupra plantelor, datorită redistribuirii apei din ţesuturile acestora, în special din rădăcini. În lipsa apei, soluţia solului se concentrează excesiv, iar activitatea microorganismelor cu rol în solubilizarea elementelor minerale este inhibată.

Deficitul de apă, va usca încet, încet plantele, până vor muri. Dar ţi-aş sugera, după ce le-ai udat, să le laşi 2-3 zile minim până la următoarea udare.

Excesul de apă în sol la temperaturi scăzute poate provoca mucegai. Deasemenea, o va afecta şi o va stresa. În cazul stresului de apă, planta se va inhiba, şi va fi mai expusă la boli, paraziţi, până se va recupera. Umiditatea ridicată în sol blochează accesul oxigenului în mediul radicular. Rădăcina are neapărată nevoie de oxigen pentru respirație. Uscând mediul controlat, sporeşti absorbţia oxigenului de către rădăcina.

În cazul în care apa de la robinet este nu este potabila ori conţine mult clor, aceasta va afecta plantele. În acest caz este recomandată purificarea apei prin osmoză. Apa osmozată are EC – 0.

Sfat! În perioada de înflorire este recomandat ca din 2 în 2 săptămâni pe perioada de 4- 5 zile, să nu se ude plantele. Astfel pământul se va usca în întregime, iar rădăcinile fiind în căutare de umiditate, se vor răspândi. Atâta timp cât pământul este uscat, oxigenul va pătrunde în profunzime în mediul radicular, ceea ce este foarte important.

Valoarea pH – ului:

0 ≤ pH ≤ 7 => pH acid | soluție acidă

PH = 7 => pH neutru | soluție neutră

7 ≤ pH ≤ 14 => pH bazic | soluție bazică

Phul- solilui 

Pentru o creştere şi o dezvoltare corespunzătoare, pe lângă apă, plantele au nevoie de o gamă largă de elemente minerale, acestea reprezentând hrana lor bruta. Plantele preiau aceste substanţe din mediu în organism, sub o formă neprelucrată, iar acestea vor fi supuse unor transformări, rezultatul constând în obţinerea unor compuşi organici proprii plantei.

Deficitul sau excesul unui element nutritiv, va influenţa în mod hotărâtor dezvoltarea ulterioară, formarea organelor vegetative şi de influorescenţă, implicit cantitatea şi calitatea recoltei. În general, plantele trebuie să fie aprovizionate cu nutrienţi, în cantităţi suficiente şi echilibrate incă din primele faze de creştere. Ele necesită timp şi grijă din partea crescătorului, pentru a spori calitatea şi cantitatea recoltei.

Cunoaşterea fazelor de creştere şi dezvoltare, a perioadelor critice de nutriţiei şi ale consumului maxim, permit aplicarea diferenţiata de fertilizator.

Primele indicii vor fi vizibile la frunze, care îşi vor schimba culoarea, forma, mărimea, suprafaţa şi poziţia. Deficientele se pot observa pe frunzele din partea de jos, cele bătrâne, ori pe cele tinere din partea de sus a plantei. Astfel, deficientele de N, P, K şi Mg se manifestă la început pe frunzele din părţile inferioare, pe când carenţele în Fe, Mn, B şi Mo încep să se manifeste pe frunzele tinere de la vârfurile de creştere.

Pot apărea modificări exterioare şi din cauza altor factori externi. De exemplu, lipsă sau excesul de apă în sol, temperatura coborâtă în timpul primăverii, atacul dăunătorilor şi agenţilor patogeni pot influenţa negativ aspectul exterior al plante, inducându-te în eroare.

Importanţa microorganismelor în descompunerea substanţelor organice din sol şi aprovizionarea plantelor cu nutrienţi solubili este benefică şi foarte importantă. În cazul plantelor micorizate, ciupercile înconjoară rădăciniile şi ramificaţiile plantei – gazda. Interacţiunile dintre rădăcini şi microorganisme pot influenţa direct absorbţia nutrienţilor. Infecţiile foarte moderate pot provoca acumularea de fosfat în coloniile microbiene din apropierea suprafeţei rădăcinii, precum şi în ţesuturile de conducere  (BARBER, 1968; BOWEN şi ROVIRA, 1969)

Prezenţa ciupercilor în mediul radicular facilitează procesele de descompunere a resturilor vegetale. Prin faptul că plantele elimină prin rădăcini diferite substanţe minerale şi organice, în jurul rădăcinilor se dezvoltă o microfloră bogată. Se creează astfel o zonă de influenţă, de atragere a microorganismelor.

Dioxidul de Carbon (CO2)

Concentraţia CO2 este uniformizată de curenţii de aer care se deplasează atât pe orizontală cât şi pe verticală. Menţinerea constantă a concentraţiei CO2 rezultă din echilibrul existent în natură între fenomenele care îl produc şi cele care îl consumă. Fenomenele producătoare de CO2 sunt erupţiile vulcanice, mofetele şi activităţile industriale care implică arderi de combustibil.

Rezerva de CO2 pentru atmosferă o reprezintă apa oceanului planetar. Aceasta conţine concentraţii de 80 de ori mai mari decât aerul din atmosferă.

Principalul proces consumator de CO2 pe planetă este fotosinteză. În mediul natural dioxidul de carbon din atmosfera aprovizionează plantele de canabis cu ambele elemente. Ele sunt utilizate de plantă, ca parte a procesului de fotosinteză, carbonul pentru a produce zaharuri și alți compuși organici iar oxigenul este emis înapoi în natură. De obicei, în atmosfera Co2 – ul este suficient, astfel încât plantele nu vor prezenta urme de deficienţă. Noi inspiram oxigen şi expiram dioxid de carbon iar plantele invers. Deci, într-o cameră închisă, dacă chemi doi prieteni şi petreceţi 2-3 ore în încăpere, veţi suplimenta atmosfera cu Co2. La concentraţii mici de CO2, intensitatea fotosintezei creşte proporţional cu concentraţia.

În general plantele pot absorbi cantităţi uriaşe de CO2. Dar în cazul animalelor şi al oamenilor, concentraţiile mari de dioxid de carbon în atmosfera sunt periculoase, ai grijă!

foliar-ingrasamant

Macronutrienți

Sunt elementele pe care planta de canabis le consuma în special. Macro sau micro nutrienţii există într-o măsură mai mare sau mai mică în sol – rolul îngrăşămintelor fiind acela de a “acoperi” deficienţele solului.

ingrasamant

 Azot (N), macro nutrient: important pentru creştere

Azotul (N) ajută la producerea frunzelor, mari şi sănătoase, crează absorbția de către rădăcini, cât şi dezvoltarea corespunzătoare a plantelor. Este utilizat în clorofilă, aminoacizi, proteine, și acizi nucleici. Arbori și arbuști absorb azotul direct în formă de amoniu (NH4+), dar canabisul și alte legume, răspund mai eficient la azotul prelucrat ulterior de bacterii, în azotat (NO3). Compuși azotului reprezintă cam 40 – 50% din materia uscată a celulelor din planta

În grădinile de canabis carenta de azot e cea mai des întâlnită. Ea duce la îngălbenirea frunzelor, încetinirea şi la oprirea dezvoltări. Azotul este important pentru dezvoltarea corectă a clorofilei (verdele din frunze), folosită în fotosinteză. Deficienta azotului în nutriţia plantelor duce la îngălbenirea frunzelor la încetinirea sau oprirea creşterii acestora. Îngălbenirea treptată a frunzelor se întâmplă din cauza lipsei de clorofilă. Azotul intra în componentă celulară şi este un agent mobil în organismul plantei, asigurând transportul proviziilor de elemente necesare, acolo unde sunt cerute. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, la formarea abundentă a frunzelor, la mărirea sensibilităţii la boli iar în perioada de înflorire, poate inhiba dezvoltarea florilor.

Ţine minte! Când frunzele mai tinere sunt uşor deschise la culoare iar frunzele de jos, mai bătrâne, îngălbenesc, atunci este lipsă de azot.

Cel mai bogat dintre îngrăşămintele naturale este găinaţul de găină, uscat – acesta conţine 4,5% Azot, 2,7% Fosfor, 1,4% Potasiu. Mai puţin bogat este bălegarul de vite şi de oi – 2,0% Azot, 1,5% şi 1,4% Fosfor, respectiv între 2,2% şi 2,9% Potasiu. Găinaţul uscat este cel mai bun, are un conţinut aproape dublu N şi P –

Fosfor (P), important pentru rădăcini şi pentru înflorire

Fosforul (P) este un element esenţial în metabolismul plantelor, participând la procesul de formare al acidului nucleic, de fotosinteză, de respiraţie, de biosinteza glucidelor, lipidelor, fosfatidelor, enzimelor. Este responsabil cu înmagazinarea energiei şi transportul acesteia în celulă. Se găseşte în plantă sub formă minerală sau sub formă de compuşi organici.

Deficienţa de fosfor se manifesta prin întârzierea creşterii, ramificare redusă, sistemul radicular slab dezvoltat şi întârzierea maturizări florilor. Plantele afectate de carenta de fosfor prezintă pete mici, roşi – violete pe frunze şi pe tulpină. Primele simptome ale deficientei apar de obicei pe frunzele bătrâne. Insuficientă fosfatului în cloroplaste reduce procesul de fotosinteză. Lipsa de fosfor crează deficienţa de azot (N), chiar dacă în sol este suficient. Fosforul în exces este toxic pentru plante şi duce la sterilitate, şi îngălbenirea prematură a frunzelor. Supradozajul de fosfor crează deficienţe de fier şi zinc.

Surse de fosfor: oasele de peste au un conţinut de 25% fosfor, găinaţul de pasăre, fosfatul, faină de oase.

Potasiu (K): Important pentru fotosinteza şi pentru flori

Potasiul (K) este un element indispensabil pentru metabolismul plantei, el participând în sinteza aminoacizilor şi a proteinelor. Acţionează ca un element biocatalizator, stimulând numeroase procese fiziologice. Potasiul stimulează funcţionarea enzimelor care contribuie în procesul de respiraţie şi în metabolism. El stimulează şi sinteza clorofilei şi intensitatea fotosintezei. Sporeşte capacitatea plantelor de a absorbi apa şi de a rezista la frig şi secetă. El favorizează intensificarea acumulării glucidelor, lipidelor şi proteinelor şi stimulează diviziunea celulare precum şi creşterea propriu zisa a plantelor.

Este foarte interesant ca potasiul, stimulând numeroase procese fiziologice, reglează absorbţia azotului de către planta, prelucrând nutriţia amoniacală (oxidarea amoniacului) şi nutriţia nitrică (reducerea nitraţilor). Aportul de fertilizanţi bogaţi în potasiu este recomandat în fazele finale ale ciclului vegetativ al plantei, precum şi în perioadele de toamna, pentru a favoriza formarea florilor precum şi pentru a creşte rezistenta plantei la frig.

Deficienta potasiului în nutriţie diminuează creşterea şi dezvoltarea plantelor. Când vârful şi marginile frunzei sunt galbene atunci avem o lipsă de potasiu. Ele vor prezenta necroze cafenii la vârf, pe margini şi între nervuri. Deficienţă se poate observa pe frunzele vechi, din partea de jos, urcând către vârf pe frunzele mai tinere, în cazul în care nu este corectata. Se va deregla metabolismul, va scădea intensitatea fotosintezei, rădăcina va putrezi iar maturizarea florilor va întârzia.

Excesul de potasiu poate conduce la carente de calciu şi magneziu.

Calciu (Ca)

Calciul (Ca) este absorbit de plante sub formă de cationi (Ca2+). Calciul îndeplineşte rol activator enzimatic. Împreună cu potasiul, calciul participă la menţinerea echilibrului hidric celular. Neutralizează acizii organici şi stimulează formarea perilor absorbanţi pe rădăcină. Calciu este prezent în toate celulele mai ales în cele bătrâne. Oferă elasticitate la membrana celulară; formează nodozităţile pe rădăcină. În cantităţi mici este necesar creşterii tuturor celulelor.

Deficienţa de calciu, în nutriţia plantei se manifestă prin răsucirea frunzelor tinere, în jos, care vor căpăta o culoare verde deschis. Creşterea va fi oprită, vârful vegetativ se va usca, rădăcinile vor rămâne scurte şi groase, cu vârfurile uscate. Excesul de calciu în plante face ca microelementele să nu fie accesibile, provoca deficienţa de fier şi va determina o îmbătrânire prematură. Supradozele de potasiu sau de azot pot provoca deficiențe de calciu, chiar dacă calciul este disponibil. Udarea excesivă, de asemenea, poate interfera cu absorbţia de calciu. Bolile de rădăcină şi nematozi pot cauza deficiențe de calciu. Absorbția de calciu scade, când este mai frig.

Sulf (S)

Sulful (S) este absorbit de plante sub formă de ioni SO2

Sulful este necesar pentru plante în aceeaşi măsura ca şi fosforul. El se găseşte în cisteina, metionina şi aminoacizi. Sulful activează multe procese enzimatice. Este parte componentă a glucozinolaților şi a glicozidelor. Glicozidele sunt acele substanţe ce dau mirosul şi aroma caracteristică, iar glucozinolații au un rol important în mecanismul de autoapărare al plantei împotriva atacului de dăunători. Mai scurt, sulful din plantă favorizează: creşterea vegetativă; fotosinteză; rezistenţa la ger; cicatrizarea rănilor; germinarea seminţelor.

Simptomele deficientei de sulf sunt adesea confundate cu cele ale deficientei de azot. Insuficientă sulfului produce încetinirea creşterii, iar dacă situaţia nu se remediază creşterea încetează total. Iniţial frunzele noi apărute îngălbenesc şi apare îmbătrânirea prematură. Îngălbenirea frunzelor noi apare din cauza mobilităţii reduse al sulfului în plantă. Spre deosebire de azot, sulful nu poate fi tranferat din frunzele bătrâne către cele noi. Carenta de sulf duce la o creştere a azotului din plante şi la o încetinire a formării substanţelor proteice. Canabisul, în general, poate tolera concentrații destul de ridicate de sulf, de aceea supra dozarea este neobișnuita. În cantităţi mari poate bloca molibdenul și omoară viața microbiană benefică.

Sulful poate fi administrat din sarea amară.

Magneziu (Mg)

Magneziul (Mg) este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formării clorofilei, în procesul de sinteză a glucidelor, lipidelor şi proteinelor. El este un activator al multor enzime necesare respiraţiei. Magneziul are rolul de aprovizionare a celulelor plantelor cu azot şi fosfor. Insuficienţa magneziului se manifestă prin apariţia unei coloraţii galbene – portocalii pe frunze. Semne de deficit apar în primul rând pe cele mai vechi frunzele și progresează spre frunzele tinere. Lipsa de magneziu poate duce la îmbătrânirea prematură. Supradozele de calciu și potasiu pot bloca absorbţia de magneziu.

Când se manifestă primele simptome de carenţă se fertilizează cu cantităţi moderate de magneziu.

Surse de Magneziu (Mg): Sarea amară, var agricol sau calcar dolomitic,

Ceai de urzici pentru plante: Se culege 1-2 kg de plante cu sau fără rădăcina, se pune în 10 l de apă şi se lasă la putrezit. Aşează o greutate peste urzici să le ţină scufundate şi se lasă 2-3 săptămâni. Nu te speria de miros! Cantitatea de lichid obţinută se diluează şi amesteca cu aceeaşi cantitate de apă, apoi lichidul se aplică în udarea mediul plantei. Se verifica Ph apei să fie în jur de 6.5- 7 pentru aceasta udare. Plantele tale vor iubi această masă.

WIKI: Sulfatul de magneziu este o substanță solidă, cristalină, are o culoare albă, inodoră, higroscopică, cu gust amar. Există mai multe forme hidratate dintre care cel mai important este heptahidratul de sulfat de magneziu MgSO4·7H2O numit și „epsomit” sau „sare amară”.

'' Cannabis sativa'', cânepă, înainte de înflorire, înălțimea de 180 cm

Micronutrienți

Ultimele șase elemente nutritive sunt: fier, mangan, bor, zinc, cupru și molibden. Acestea sunt utilizate exclusiv în cantități foarte mici.

 Fier (Fe)

Fierul se găseşte în sol sub formă de oxizi. Fierul este folosit pentru a facilita producţia de clorofilă şi în stimularea reacţiilor enzimatice. În plante fierul participă la transferul de electroni în respiraţie şi fotosinteză

Insuficienţa fierului este evidentă la plante prin diferite simptome: încetarea creşterii rădăcinii şi tulpinii sau fenomenul de cloroză a frunzelor, manifestat prin îngălbenirea, apoi decolorarea totală. Cloroza se manifestă la frunzele tinere. La o deficienta puternică, frunzele devin aproape albe.

Mangan (Mn)

Manganul are rol stimulator în creşterea plantelor, în formarea florilor, în sinteza vitaminelor şi glucidelor. Este folosit în clorofila şi în reacţiile enzimelor. Deficienţa de mangan duce la o îngălbenire a frunzelor similar deficientei de magneziu, doar că apare prima dată pe frunzele tinere, din partea de sus. Netratata deficienţa de mangan poate omora încet frunzele, trecând de la galben la o culoare cafenie. Ph peste 7 poate bloca absorbţia de Mn.

Excesul de mangan poate scade solubilitatea fierului. Toxicitatea produce necroze pe marginile frunzelor.

Bor (B)

Un microelement nutritiv de care plantele au nevoie în cantităţi mici. Borul stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor şi în special al rădăcinilor şi tulpinilor precum şi fecundarea florilor. Ajuta în crearea şi stabilizarea peretiilor celulari ai plantei. Poate întârzia începutul deficitului de calciu, dar nu este un substitut al calciului. Acesta stimulează păstrarea calciului solubil, și ajuta la absorbția de azotului. Materia organică sau solul propriu zis conţin, de obicei, cantități suficiente de oligoelemente pentru a îndeplini nevoile plantei, dar într-un mediu extrem de steril, cum ar fi în hidroponie sau în 100% turba, etc, este nevoie să fie suplimentate de către crescător.

Cauze ale deficientei de Bor:

–          pH-ul prea ridicat al solului

–          sol cu un conţinut prea scăzut de materie organică (mai mic de 1,5%)

–          solurile nisipoase care nu reţin borul

Primele semne ale deficientei de bor se vor observa la lăstari. Frunzele acestora se vor îngălbeni, iar vârful lor se va usca.

Excesul de bor cauzează leziuni necrotice la nivelul nervurilor frunzelor, fenomen care poate determina îmbătrânirea prematură a ţesuturilor şi căderea frunzelor. Plantele nu se vor mai dezvolta în mod corespunzător şi vor prezenta probleme la nivelul rădăcinilor. Excesul de bor din sol va fi evidenţiat prin apariţia clorozei, cu zone necrotice maro deschis sau maro închis, cu marginile negre. Îmbătrânirea frunzelor are loc rapid, ţesutul viu îngălbenindu-se progresiv. Frunzele cu aspect lucios pot indica excesul de bor.

 Zinc (Zn)

Zincul are rol în sinteza clorofilei, creşterea plantelor, sporirea rezistenţei la secetă şi frig precum şi în fixarea azotului. Zincul stimulează coacerea fructelor, formarea semințelor.

Deficienţa de zinc uneori crează modificări în structură, distanţa dintre noduri se micşorează. Se va observa o îngălbenirea a nervurilor la frunzelor tinere. Deficienţă se poate fi provocată de frig, mediu prea umed sau când ph ul este bazic.

Excesul de zinc este periculos. Plantele rămân mici şi se crează deficienţe de cupru şi de fier.

I00137

undercon

Dacă pe sticlă de nutrient scrie să pui 10 ml/10 l, tu pune-i 5 ml/10 l. E mai bine să le creşti frumos, decât agresiv. Fertilizarea cu acest dozaj se face o dată la 2-3 udări, în rest se foloseşte apa simplă sau apă cu stimulatori sau enzime. Poţi amesteca stimulatori şi enzimele odată cu nutrient ul, dar ca să fii mai în sigurata le poţi da pe rând. Dacă conductivitatea electrică a soluţiei este prea mare şi plantele sunt încă mici, rişti să le arzi.

Digital StillCamera

Cele mai bune investiţii pentru inceput sunt: PH metru şi EC metru

Dacă vei urmări cu atent sfaturile şi informaţiile scrise aici, vei avea tot ce îţi doreşti de la plantele tale.

482382_488897744492063_523215021_n
Pământul cumpărat şi sămânţa în sine, au destulă hrană astfel incat sa poata susţina planta pentru primele zile de viaţă.

Atenţie! Dacă cumperi un pământ foarte fertil cum ar fi: – Biobizz AllMix, Canna Profesional +PLUS, Gold Label Special Mix  sau orice alt substrat fertilizat complet. Nu vei mai avea nevoie să le aplici nutrient, cel puţin cât sunt în perioada de vegetat.Aceste tipuri de pamant au destul fertilizator pentru 2-3 săptămâni de viaţă, sau poate chiar pentru mai mult. Aici depinde de marimea ghiveciului si de cat vrei sa creasca planta de mare.

Sfat: Când plantele sunt mici, ca să le uzi, umpli un recipient (ex: Găleata, lighean) cu apă şi cu ¼ (din dozajul recomandat pe sticla) nutrient de vegetat şi scufunzi ghivecele, jiffy urile, etc.. Prin acest mod nu stresezi plantele. Dacă torni apă, riști  să deranjezi rădăcina.

Pentru substraturile fertilizate light sau putin fertile, cum ar fi:  Biobizz LightMix, BAC Lava Soil,  Gold Label Special mix Light, etc… După 3 zile poti dilua în apă, ¼ din cantitatea de soluţie de nutrient recomandată pe sticlă.

O mare greşeală făcută de începători este că vor să crească planta cât mai repede şi o udă ori foarte des ori dozajul de nutrient este prea mare. Udarea odată la 2-3 zile. Dacă le-ai fertilizat după 4-5 zile, le mai aplici nutrient după încă 7 zile, între timp udarea se face decât cu apă, o data la 2-3 zile.160

Atenţie! Pentru începători este recomandat să folosească nutriţie bio, pentru a înţelege ce, cât şi cum sintetizează planta mâncarea.

Pentru a observa dacă plantei îi este suficientă marcarea, trebuie lăsată 5-7 zile după hrănire. În caz că îi lipseşte ceva, planta îţi va arăta prin frunze şi poţi completa lipsul. Pe când o plantă care este supra încărcată cu fertilizator, va obosi şi poate chiar va muri. Acesta greşeala este ireversibilă, foarte greu sau chiar imposibil de remediat. Deci atenţie la dozaj!CIMG3876

De multe ori producători de nutrienţi recomanda doze mari, din diferite motive, cum ar fi cumpărarea mai multor sticle de nutrient sau cumpărarea altor substanţe pentru combaterea deficientelor, etc… Nu contează că ai câţiva ani de experienţă sau eşti începător, te vei alege cu plante arse sau cu nişte plante care se dezvolta încet sau chiar deloc.kdef2

 nzlvt1

Breederii de seminţe originale, brandurile renumite, creează soiuri care cresc foarte bine cu puţin nutrient, datorită geneticii foarte bune.

Chiar dacă fabricanţii de nutrient recomanda o doză mare, tu pune-i jumate, să vezi că e mai bine. Plantele cu genetică bună cresc perfect cu doze mici de nutrient!!!

Fertilizarea plantelor este o chestiune de rutină, obişnuinţa şi evoluţie, nu de supravieţuire.

Atenţie! DOZA RECOMANDATĂ DE PRODUCĂTORII DE NUTRIENT ESTE CONCEPUTĂ ŞI TESTATĂ PE APĂ OSMOZATĂ AL CĂREI EC = 0.0
EXEMPLU:     EC pentru înflorit recomandat de producător este de 1.8 EC. Ceea ce nu e ştiut – este ca apa de la robinet, (fiind neosmozata) are probabil EC = 0.6. Dacă îi adăugăm nutrient cum scrie pe sticla să aibă EC= 1.8, EC total va fi de EC= 2.4. ACUM EXISTĂ RISCURI!

Pe lângă faptul că prea mult nutrient crează o concentraţie prea mare de săruri, care nu sunt deloc benefice plantei, cum le uzi şi câtă apă foloseşti pentru udare este un aspect foarte important. În general canabisul prefera o udare regulată cu cantităţi mici de apa, decât o udare abundenţă şi rară.

Ce înseamnă o dozare optimă de nutrient? Dacă luăm apa de la robinet şi îi adăugăm nutrient, valoarea finală a EC ului  trebuie sa fie apa+nutrient = EC 0.6-0.9

Întotdeauna plantele prefera nutriţia organică. Nutriţia minerală simulează elementele organice compostate natural, dar ele nu sunt altceva decât chimicale. Nutriţia chimică este periculoasă dacă este folosită de growerii neexperimentaţi.

Ce este PH-ul?
Prin noțiunea de pH se exprimă cantitativ aciditatea (sau bazicitatea) unei substanțe, pe baza concentrației ionilor din soluţie. Când valoarea pH este potrivită, planta absoarbe nutriţia optim. Când este prea acidă sau prea alcalină planta nu poate absorbi unele elemente sau le absoarbe în cantităţi mai reduse, de aceea se creeaza deficienţele, adică îngălbenirea frunzelor sau îmbolnăvirea treptată a plantei.

Cannabis necesită  pH neutru în jurul valorii de 6,0-6,5, astfel încât să poată asimila nutrienți din mediul de cultură.

PH-ul preferat de plantele de canabis:

  • Pământ – 6-6.3-6.5
  • Hidro – 5.7- 6.1-6.3

Pentru faza de vegetat este recomandat PH să fie mai scăzut, în jur de 6, iar pe măsură ce planta creşte PH-ul să crească şi el până la 6.5, asta în pământ.
Pentru Hidro să oscileze între 5.7 la început şi pe măsură ce creşte, pe înflorit să fie pe la 6 – 6.1 şi să urce până la 6.3-6.4 la sfârşit, în ultimele 3 săptămâni.
PH – ul pământului trebuie şi el citit şi după nevoie, ajustat.

PH_CHART

Pont! Pentru a scadea valoarea pH ului daca este prea mare poti folosi Oțet.

Pe perioada de vegetat sunt recomandaţi – stimulatori de rădăcină, bacterii benefice, fungi. (trichoderma, mychorrizae)

Este recomandat să foloseşti fungi, micro organisme sau bacterii benefice pentru a le spori absorbţia de către rădăcina prin mărirea mediului radicular cu ajutorul lor.

Ţine minte! Planta are nevoie doar de apă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s